Jurnal de voluntar. Ziua a VII-a | „Oare cum ar fi dac-aș fi preot?”
În seara de 12 octombrie am împărțit ceai și cafea cu câțiva dintre colegii voluntari. Unul dintre ei este elev la Padgogic într-a IX-a. A fost o tură foarte faină iar colegul ăsta a fost tot timpul bucuros.
– Ce te bucură mai mult la pelerini, l-am întrebat?
– Eu îți spun drept, mie îmi place când îmi mulțumesc.
– Păi nu e normal să-ți mulțumească?
– Pe unde trăiesc eu, oamenii nu prea știu să mulțumească, îți spun drept. Nu l-ai văzut pe ăla care a aruncat ceaiul pe jos, cum a făcut?
Într-adevăr, un domn tânăr și necioplit a întins mâna după un pahar și când a văzut că este ceai și nu este cafea, a aruncat paharul. „Ce-mi dai aicea bă? Eu vreau cafea”, de parcă noi eram servitorii lui. Un bădăran, după expresia lui taică-meu.
– Nu te stresa. Mai sunt și neciopliți dar în general sunt oameni faini. Mie mi-a întins unul paharul și mi-a spus șmecherește: „nu-mi învârți zahărul?” Zi și tu!
– Știi ce mi-a plăcut în seara asta?
– Ce?
– Când a întrebat preotul acela de la Misiune pe niște romi dacă sunt frați. „Voi doi semănați foarte bine. Sunteți frați?”
– Și ce-au răspuns?
– Taică părinte, uită-te la mine. Vezi aici oamenii ăștia de la rând? Toți suntem frați. Toți credincioșii de aici, toți suntem frați taică părinte.
A fost o seară frumoasă, cu mulți oameni de multe feluri. Am întâlnit și câțiva preoți foarte faini. I-am povestit acasă lui taică-meu despre ei. M-a ascultat cam mirat. Se uita la mine bănuitor. Dar ăsta este adevărul. Mi-au plăcut vreo doi preoți care vorbeau cu oamenii, care povesteau despre întâmplări de tot felul, despre unii sfinți. M-am ținut după unul dintre ei. Miruia și din când în când se oprea și povestea cu pelerinii. Așa am aflat și eu despre viața Sfântului Grigorie Palama, despre rugăciunea inimii, despre Sfântul Munte. Preoții ăștia sunt puțini. Mulți dintre ei se plimbau fără să vorbească cu noi sau cu credincioșii. Auzindu-l cum vorbește parcă aș fi vrut să știu și eu lucruri interesante pe care să le povestesc și să mă asculte lumea. Mi-a trecut prin cap: „oare cum ar fi daca-ș fi preot?” Brrrr….! Am scuturat capul instinctiv dar după câteva minute iar mi-a venit gândul ăsta. Iarăși am scuturat din cap. Mi-am spus: „Poți fi cu Dumnezeu având orice meserie. Dacă vrei, poți fi cu Dumnezeu în orice situație și oriunde, chiar și în străinătate.” Bunică-meu nu e de acord cu asta. Comentează știrile de parcă este comentator sportiv. „Românii să se întoarcă acasă. Alexandru, vezi ce facultate faci! Să-ți faci un rost în România, nu printre străini.” Bla, bla, bla…
Dacă vrei să fii credincios, ești oriunde. Nu rămâne credința în România și tu pleci fără credință în altă țară. Numai să am eu credință că deocamdată nu știu prea bine cum este cu credința. Și am 10 la Religie.
Alexandru P. dintr-a XI-a
foto: Doxologia.ro
Lasă un răspuns