Tinerii din sufletul meu
De câțiva ani am șansa să intru în legătură cu mii de tineri, să cunosc sute de povești, să îmi fac zeci de prieteni, să mă regăsesc în multe dintre experiențele lor și să reflectez la ce știu astăzi si nu știam la 18 ani.
Privindu-i pe tineri și cunoscându-le parte din trăirile, emoțiile și răzvrătirile lor îmi dau seama că cei mai mulți dintre ei sunt prea puțin iubiți, prea puțin ascultați, prea puțin susținuți și destul de mult blamați. Și nu este corect. În tramvai, pe stradă, în supermarket, în spațiul bisericesc, sunt martora prea multor critici aduse tinerilor care „deranjează”, celor care nu încap în șabloanele convenționale. Tinerii încă sunt văzuți ca fiind o categorie generatoare de probleme. Ascultându-le poveștile, aflu că cei mai mulți dintre ei se dedică prietenilor lor cu toată dragostea, pentru ei familia este una dintre valorile de neprețuit, iar „mama și tata”, „bunica și bunicul” sunt nume sfinte. Îi aud vorbind și aflu că sunt interesați de literatura de bună calitate, că vor să fie foarte buni în ceea ce fac și că mărturisesc credința ortodoxă în fața celor care o disprețuiesc.
Privindu-i pe tinerii din jurul meu, realizez faptul că prejudecățile stereotipe întipărite în mentalitatea colectivă, cum că tinerii nu vor să învețe sau să muncească, continuă. În loc să-i ajutăm, îi judecăm. A judeca este lucrul cel mai ușor. Greu este a te implica, a ajuta. Și apoi, de cele mai multe ori, prejudecățile noastre ne țin departe de realitate. Mulți tineri ambițioși își caută vocația cu entuziasm și cu dedicare. În multe cazuri însă, nu sunt asigurate șanse egale de acces la educație, locuri de muncă și condiții de viață decente. În special în regiunile mai sărace ale țării, creându-se o spirală a neîncrederii și a potențialului irosit. Prea puțini tineri au inițiative autodidacte sau antreprenoriale și acest lucru este de înțeles pentru că nu au avut de la cine să învețe. Mulți părăsesc țara în speranța unor oportunități. Și acest lucru este de înțeles. Au o singură viață și încearcă, după puterea lor, să facă ceva cu ea. Acasă…pentru o parte dintre ei, nu se întrevede nimic. Cei care au reușit, între care se numără și David Popovici, ne demonstrează faptul că vârsta nu este o barieră pentru excelență și că un lucru mic făcut cu încăpățânare, în fiecare zi, ne duce foarte departe.
Am învățat de la tineri că am încă multe de învățat. Bunul Dumnezeu a lăsat în ei daruri extraordinare pe care societatea le folosește sau nu le folosește: potențialul creativ, bucuria lucrurilor simple, pasiunea, spontaneitatea, umorul, curiozitatea. Generația actuală de tineri este mult mai mult decât o simplă poveste despre adicții și anxietate. Este ghinda din care va răsări stejarul.
Articol realizat de Bianca Silvestru
Lasă un răspuns