misiunetinerimmb@gmail.com

+40 747 897 113

Tabăra copiilor de preot în ținutul Maramureșului

Tabăra copiilor de preot în ținutul Maramureșului

Tabăra copiilor de preot este o experiență ce se desfășoară anual cu ajutorul Departamentului Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor. Aceasta reunește tinerii din familiile de preoți din județele Iași, Botoșani și Neamț, cu scopul de a se cunoaște între ei și de a forma legături de prietenie.

În acest an, întâlnirea s-a desfășurat sub forma unui pelerinaj în zona Maramureșului, în perioada 28-30 iulie 2025. Aici, tinerii au vizitat Cascada Cailor, Memorialul Durerii din Sighetul Marmației și mănăstirile din zonă. Pelerinajul în Maramureș a fost o întoarcere la rădăcini, la credință și la simplitatea care vindecă. Fiecare clopot, fiecare colț de mănăstire, fiecare cruce de lemn ne-a vorbit despre veșnicie.

Mai jos avem câteva mărturii ale participanților:

„Această tabără a fost o oportunitate de a cunoaște patrimoniul țării noastre, istoria, legendele captivante și frumusețile culturii noastre. Am format un grup unit, simplu și modest, care s-a integrat ușor și care a format amintiri pe care le vom păstra în suflet mult timp. Totodată, a fost o experiență care ne-a adus mai aproape de Dumnezeu, mai ales prin cântările și rugăciunile pe care le-am rostit în fiecare mănăstire. Cântările au fost felul nostru de a mulțumi, de a simți mai aproape harul locului. Rugăciunea a fost firul care a legat întreaga experiență trăită în această tabără. Am simțit cum inima se așază altfel când e în tăcere și ascultare”. (Alexia Luca)

„Un loc încărcat cu emoții a fost Mănăstirea Bârsana, unde totul părea desprins dintr-o lume în care timpul nu există. Lemnul vechi, dar îngrijit, florile frumos înmiresmate, rânduiala locului și zâmbetul blând al măicuțelor ne-au făcut să simțim că sfințenia se trăiește simplu, în lucrurile mici și sincere.” (Magdalena Budeanu)

„Am descoperit lucruri impresionante, de la frumusețea picturilor de la Voroneț sau stilul popular bizantin din Maramureș, la spectaculoasa Cascadă a Cailor, unde am urcat cu telescaunul. Aceste zile au fost încărcate de evlavie, recunoștință și liniște sufletească, ceea ce a făcut întreaga experiență și mai frumoasă”. (Laura Șibișeanu)

„Această tabără a fost mai mult decât o ieșire – a fost o întoarcere spre esențial. Maramureșul, cu peisajele sale liniștite, oamenii calzi, primitori și tradițiile păstrate cu sfințenie, a fost fundalul perfect pentru această trăire. Maramureșul ne-a oferit nu doar priveliști superbe, ci și o lecție despre simplitatea și frumusețea lucrurilor autentice.” (Iustina Melinte)

*

Proiectul „Tabăra copiilor de preot” se află la a 12-a ediție, fiind o activitate dedicată copiilor din familiile de preot. De-a lungul anilor, evenimentul s-a desfășurat în mai multe locații, printre care Tabăra Nemțișor, Mănăstirea Bucium, pelerinaje în zona Bucovinei și, în acest an, în Maramureș. Scopul acestui eveniment este de a reuni tineri din familii de preot, care au ocazia să dialogheze, să lege prietenii și să creeze o comunitate.

Agatha Stejar și Ana Maftei – participante ale pelerinajului

Lasă un răspuns

Search

Popular Posts

  • Marina of Andros
    Marina of Andros

    Marina of Andros Pr. Nicodim Petre — Tată… o să mă fac bine? întrebă Andrei, privind spre tatăl lui. Bărbatul îi zâmbi, deși ochii îi erau plini de lacrimi. — Da, Andrei. Dumnezeu e cu noi. În ultimele luni, familia Vasou din Limassol trăise între spitale, analize și rugăciuni. Băiețelul lor suferea de leucemie, iar…

  • Când am încetat să visăm?
    Când am încetat să visăm?

    Bianca Silvestru „Când voi fi mare, aș vrea să fiu arhitect, ca să construiesc case pentru toți oamenii care nu au unde locui. Și aș mai vrea să fiu ca bunicul: curajos și priceput, pentru că el știe să facă de toate.” Sunt cuvinte aparent simple, rostite de un copil de clasa a II-a. Dar…

  • Articolul 11695 nu are titlu

    Suntem datori să oferim o lume mai bună copiilor | Lansarea Albumului Departamentului Misiune pentru Tineret De Ziua Copilului, lansăm Albumul Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, cu activitatea desfășurată în anul 2025. Am reușit să ajungem la 20.000 de copii și tineri din județele Iași, Botoșani și Neamț, prin…

Descoperă mai multe la Departamentul Misiune pentru Tineret

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura