misiunetinerimmb@gmail.com

+40 747 897 113

Povești și povestiri, pentru cei mici și pentru cei mari

Povești și povestiri, pentru cei mici și pentru cei mari

Tineri și voluntari ai Departamentului Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor au participat în perioada 10 – 12 iulie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, la cursul de Scriere de povești susținut de doamna Veronica Iani, autor și ilustrator de cărți pentru copii.

Timp de trei zile participanții au fost provocați să intre în mintea copiilor, reamintindu-și, totodată, de propria copilărie.

Rămân recunoscător pentru invitația la cursul de Scriere povești, din care cred că o să am în continuare multe de învățat. În primul rând am înțeles că aplicând câteva reguli simple poți oferi dinamism unui text, iar prin valorificarea unor puncte cheie  se poate atrage și menține atenția cititorului (participant).

Apreciez deschiderea spre comunicare, activitățile interactive, ideile împărtășite cu rost. Personal, nu am scris vreodată povestiri. E o provocare pentru mine să ies din zona scriiturii sobre, a introspecției și a cercetării, pentru a mă pune în locul copilului de astăzi. Mi-aș dori să reușesc, dar cred că, pe lângă talent, o astfel de tehnică se dezvoltă în timp, prin muncă îndelungată (participant).

În prima zi doamna Veronica a fost cu noi foarte fermă, încercând să dezrădăcineze obișnuințele greșite în ceea ce privește scrierea textelor. Am învățat că este foarte important modul cum începe o povestire, că trebuie să transmitem ce simte personajul prin verbe, și nu prin adjective. Am învățat că este foarte greu să scrii simplu, dar am fost îndemnați spre asta. Să scriem pe înțelesul omului care va citi fără să pierdem profunzimea mesajului (participant).

A fost o bucurie să îi cunosc pe acești tineri și să le împărtășesc din cunoștințele mele și mi-aș dori să scrie cât mai mult. Nu e suficient potențialul, e nevoie de foarte multă muncă, a adăugat doamna Veronica Iani.

În cadrul cursului tinerii s-au cunoscut mai bine și s-au conectat destul de frumos. Și-au împărtășit idei, și-au mărturisit experiențe, dar s-au cunoscut și pe ei înșiți mai bine. Și-au descoperit dimensiuni creative pe care nu s-ar fi gândit că le pot avea, pe care nu le-ar fi cunoscut dacă nu veneau la curs.

O parte dintre tinerii care au participat urmează să plece în Taberele din Pridvorul Satului, tabere organizate în satele eparhiei noastre. Nădăjduim ca fiecare participant să fi deprins de la doamna Veronica Iani curajul de a scrie, iar la finalul vacanței sau la iarnă când avem mai mult timp, să citim lucruri frumoase care s-au întâmplat în întâlnirile cu copiii și tinerii din satele Moldovei, la Nemțișor sau la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova.

Ceea ce scriem noi sunt mărturii din viața și din lucrarea Bisericii. Deci, orice articol, orice poveste publicată este o mărturisire a credințeii noastre și a lucrării Bisericii.

Bianca Silvestru, coordonator proiect

Lasă un răspuns

Search

Popular Posts

  • „Învierea – o sărbătoare a vieții, o sărbătoare de fiecare clipă a Vieții…”
    „Învierea – o sărbătoare a vieții, o sărbătoare de fiecare clipă a Vieții…”

    Iulian Marcu – Trec Sărbătorile. De azi, lumea s-a întors la serviciu, copiii își reiau orele. Gata și cu Paștele. – Cum să fie gata?! Ce-i cu tristețea asta, frate? Sărbătoarea Învierii nu e ca atunci când mergi la o petrecere și, când s-a închis restaurantul, gata, toată lumea acasă. Ne-am bucurat, iar de mâine…

  • Săptămâna regăsirii noastre
    Săptămâna regăsirii noastre

    Raluca Ciobanu Aerul începe să miroasă a viață nouă și a flori care se deschid timid pe dealul Copoului, ca niște veșminte albe gata să-L întâmpine pe Cel ce vine. Însă, dincolo de forfota străzilor și de zgomotul tramvaielor care urcă spre Universitate, se așterne încet o liniște care parcă nu aparține acestei lumi: Săptămâna…

  • O inimă la început de drum. Gânduri de la Marșul pentru Viață, Iași 2026
    O inimă la început de drum. Gânduri de la Marșul pentru Viață, Iași 2026

    Raluca Ciobanu Ploaia măruntă nu a reușit să spele bucuria și nici să oprească forfota plină de sens din centrul orașului. Marșul pentru Viață a fost mult mai mult decât un simplu eveniment. A fost acel prilej special în care noi, voluntarii, ne-am unit cu entuziasm pentru o cauză dragă inimii noastre. Am pus suflet…

Descoperă mai multe la Departamentul Misiune pentru Tineret

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura