Prima zi a vieții mele

Ava Serghie ne sfătuiește să trăim de pe o zi pe alta. Chiar așa?! Cred că se potrivește mai mult pentru monahi sau pentru pustnici. El spune că e bine să câștigi obiceiul de a începe fiecare zi fără a privi în urmă şi fără a te gândi la ziua de mâine. Ziua de astăzi este cu totul nouă şi în plus, ar putea fi și ultima. Zicea odată un arab: ziua de astăzi este prima zi a vieții tale, este prima zi pe care o mai ai de trăit de acum înainte.
Nu ne neliniştim cu privire la viitor. Oricum ne temem degeaba căci nu putem schimba nimic. Temându-mă de viitor sau visând prea mult la viitor, pierd clipa prezentă. Cu toate acestea, este nevoie să pregătim viitorul. Dar cum să-l pregătesc? Simplu și logic. Trăind cât mai bine prezentul. Și Scriptura ne spune că este inutil să faci planuri de viitor. Prezentul, prezentul, prezentul… Viața ne-a arătat că întotdeauna apar lucruri neaşteptate care schimbă planul. La finalul clasei a X-a voiam să fiu ofițer în armată. Ajuns în armată, voiam să fiu învățător. După ce-am terminat armata primul gând a fost să fac Facultatea de Geologie pentru că mi-a spus un cunoscut că așa stai multă vreme prin munți. M-am sfătuit cu Costel, colegul meu de toată școala (I-XII) și am dat admitere la Suceava la TCM. Nu m-am văzut lucrând la fabrica de șuruburi și am hotărât să merg la Iași la Psihologie. Prin anul II au început prietenii să-mi spună că aș fi de Teologie. Niciodată în viața mea de până atunci nu mi-am imaginat că ar putea fi posibil să fac Teologia. Pe când eram mici, foloseam expresii de felul: „Nu mergi tu la mare cum nu merg eu în Tanganica” sau „cum nu ajung în Patagonia” (nu știu care era treaba cu Patagonia. Probabil ne plăcea cum sună) sau:

– Hai să facem un concurs de alergare până la Tosca.

– Nu mai fac concurs cu voi că oricum ajung primul

– Da, da! N-ajungi tu primul cum n-ajung eu popă.

Și uite c-am fost și-n Tanganyka cu toate că nu mi-aș fi imaginat că voi călca pe acele meleaguri și așa mai departe. De multe ori în viața noastră apar întâmplări frumoase și binecuvântări pe care nu le-am programat și nu le-am visat. Dumnezeu ne iubește și are și simțul umorului. Are pregătit pentru fiecare dintre noi ceea ce este mai bun și mai folositor. Așadar, cel mai înțelept este să învăț să trăiesc prezentul şi să las viitorul în grija lui Dumnezeu. Eu cam așa mă gândesc. Iar trecutul…, cu trecutul. ”Să nu priveşti îndărăt și să uiţi ce s-a întâmplat în ajun. Să nu ne descurajăm din pricina greşelilor pe care le-am comis mai înainte, să nu fim zdrobiţi de povara trecutului şi să nu rămânem prizonieri acolo.” Să pornim din nou de la zero şi să ducem întru Hristos o viață nouă, înnoită în fiecare zi. Lucrul acesta nu exclude pocăința. Dimpotrivă. Pocăința este cea care înnoiește. Pocăință cu bucurie. Exersez pe cât se poate trăirea în prezent, pentru că prezentul este singurul timp pe care-l am, singurul timp real.

– Și reușești să trăiești în prezent?

– Nu prea dar mă strădui.

– Mai exersează. Mă rog pentru tine. Dar, ai spus mai înainte ceva care mi-a atras atenția.

– Ce-am spus?

– Ai spus că Dumnezeu are pregătit pentru fiecare dintre noi ceea ce este mai bun.

– Da, am spus. Asta este credința mea.

– Bine, să zicem că este adevărat. Cum fac și eu să obțin acel lucru frumos pregătit pentru mine? Sau, cum recunosc ceea ce mi-a pregătit Dumnezeu, darul Lui, ca să-l iau, să-l accept? Că așa ai spus că ne iubește și ne dă ce-i mai bun pentru noi. Treaba asta mă intrigă.

– Păi îmi vine să spun că nu știu. Dar cred că ar fi o falsă smerenie și m-aș și contrazice.

– Deci?

– Primul gând care-mi vine este acela că ar fi bine să intru în logica Dăruitorului pentru a putea aprecia darul, pentru a-l găsi potrivit pentru mine, pentru a înțelege rostul lui în viața mea. Și mai întâi, pentru a recunoaște darul, a-l recunoaște că este al meu, cu dedicație.

– Iarăși mi se încâlcesc neuronii. Nu poți vorbi mai simplu, mai pentru mine?

– Nu mai știu ce să-ți spun. Cred că Dumnezeu dorește să ne ofere lucruri bogate, luminoase, de mare preț, dar pe noi nu ne interesează. Noi avem planul și dorințele noastre. Vrem chestii mărunte. El ne oferă de sus dar noi stăm cu privirea-n jos, în pământ. Scormonim cu mintea prin țărână, ne stricăm ochii căutându-ne norocul prin iarba deasă a lumii ăsteia.

– Filosofezi. Poet ai fost, poet ai rămas. Zi ceva concret. Ce știu eu este că, Dumnezeu îți dă dar nu-ți pune-n traistă. Trebuie să ostenești, să trudești ca să ai ceva.

– Ba-ți pune și-n traistă, dar deschide măcar traista. Dumnezeu este un mare boier. Nu dă cu măsură, dă cu ambele mâini, dă mult. Dar cred că nu putem primi. Și cel dintâi beteag sunt eu. Nu primesc, nu sunt pregătit să primesc, nu știu să primesc, nu știu că pot să primesc… Stau cu brațele strânse, cu pumnii închiși, cu traista pleoștită și nepregătită să primească ceva.

– N-am înțeles nimic. Ai rămas același sucit, criptat, încâlcit din liceu.

– Da?! Atunci lasă-mă-n pace că chiar mă enervezi! Ești culmea! Mă disperi.

– Atâta îmi poți spune?!

– Da, atâta deocamdată. Vreau să fac și eu un dialog cu-n prieten și mi-l duci în prăpastie. Vreau și eu să construiesc ceva frumos, să tocmesc un gând de suflet și mi-l strici, mi-l sucești de nu mai știu de unde-am plecat. Eu atâta știu că avem nevoie să ne împrietenim cu Cel ce ne iubește cel mai mult pe lumea asta. Te iubește mai mult decât maică-ta, pricepi. Să ne împrietenim cu El pentru a-L putea înțelege mai bine, pentru a putea conlucra cu El, pentru a putea primi darurile Lui și a le aprecia.

– Ce-i cu darurile astea?

– Nu știu ce-i cu ele dar gândește-te la tine. Ai un cadou pentru un prieten, te duci în vizită și i-l oferi. Vii peste o lună din nou pe la el și-ți vezi cadoul aruncat pe lângă un zid de la garaj. Cadoul tău, pregătit, ales de tine stă prăfuit aruncat undeva pe afară. Ce gândești?

Ce gândesc?

– Nu știu, dar este clar că dacă nu cinstești darul nu-l cinstești nici pe dăruitor. Să-mi spui tu mie dacă-i mai aduci vreun cadou personajului în cauză. Nu prea cred. Cred că mai aștepți să fie pregătit, să învețe să primească un cadou.

– Zi-mi ceva concret.

– Stai mai mult de vorbă cu Prietenul care ne iubește pe noi. Vorbind mai mult cu El, Îl vei înțelege mai bine. Eu nu știu ce să-ți mai spun. 

Iulian Marcu