misiunetinerimmb@gmail.com

+40 747 897 113

Un gând la finalul Congresului Tinerilor Pro Viață | 2025

Un gând la finalul Congresului Tinerilor Pro Viață | 2025

În data de 15 martie 2025, Asociația „Studenți pentru Viață” a organizat la București cea de a patra ediție a Congresului Tinerilor Pro Viață, la care au participat tineri din toată țara, dar și din afara granițelor țării, alături de reprezentanți ai unor organizații studențești din centrele universitare din România. Au fost, așadar, șase invitați (Keynote Speakers), 16 discursuri din partea tinerilor reprezentanți, un joc de rol și o piesă de teatru. Tema Congresului a fost: „Fiecare OM contează”.

În timp ce îi ascultam pe tineri argumentând și vorbind despre importanța vieții umane, indiferent de stadiul în care se află (spre exemplu: perioada prenatală), mă gândeam că este destul de nefiresc să argumentăm importanța celui mai mare dar pe care l-am primit, a darului ce reprezintă motivul pentru care ne putem bucura de orice altceva.

Poate că este paradoxal, poate că este ciudat, dar iată-ne aici. Lumea în care trăim nu a învățat din desele greșeli din istorie. Astăzi, la fel ca în trecut, a fi om, a fi o ființă umană, nu este suficient pentru a primi „dreptul la viață”. Astăzi, la fel ca în trecut, cei mai puternici decid asupra celor mai slabi, asupra celor mai vulnerabili, asupra celor care nu se pot apăra cu propriile puteri. Astăzi, la fel ca în trecut, se pun „criterii” pentru cine „merită” să trăiască și cine nu. Iar mai ciudat este faptul ca aceste „criterii” diferă de la o țară la alta.

De aceea, iată-ne în „luna pentru viață”, iată-ne la Congresul Tinerilor Pentru Viață și iată-ne apărând cel mai frumos dar pe care l-am primit: viața, în toate stadiile ei.

Emanuel Buta

Lasă un răspuns

Search

Popular Posts

  • Marina of Andros
    Marina of Andros

    Marina of Andros Pr. Nicodim Petre — Tată… o să mă fac bine? întrebă Andrei, privind spre tatăl lui. Bărbatul îi zâmbi, deși ochii îi erau plini de lacrimi. — Da, Andrei. Dumnezeu e cu noi. În ultimele luni, familia Vasou din Limassol trăise între spitale, analize și rugăciuni. Băiețelul lor suferea de leucemie, iar…

  • Când am încetat să visăm?
    Când am încetat să visăm?

    Bianca Silvestru „Când voi fi mare, aș vrea să fiu arhitect, ca să construiesc case pentru toți oamenii care nu au unde locui. Și aș mai vrea să fiu ca bunicul: curajos și priceput, pentru că el știe să facă de toate.” Sunt cuvinte aparent simple, rostite de un copil de clasa a II-a. Dar…

  • Articolul 11695 nu are titlu

    Suntem datori să oferim o lume mai bună copiilor | Lansarea Albumului Departamentului Misiune pentru Tineret De Ziua Copilului, lansăm Albumul Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, cu activitatea desfășurată în anul 2025. Am reușit să ajungem la 20.000 de copii și tineri din județele Iași, Botoșani și Neamț, prin…

Descoperă mai multe la Departamentul Misiune pentru Tineret

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura