Tinerețea, între vulnerabilitate și sete de sens | Ziua Internațională a Tineretului Ortodox
Raluca Ciobanu
Februarie se lasă peste Iași cu un cer de plumb, o cupolă de nori ce a cuprins orașul într-o emisferă de iarnă stagnantă. Sub acest peisaj, orașul e ca un furnicar: tramvaie care scrâșnesc pe șine, tineri grăbiți, mașini și oameni care se mișcă încoace și încolo, fiecare prins în propria orbită, într-un du-te-vino continuu. În acest vacarm urban, ziua de 2 februarie vine să pună o virgulă. Este o zi plină de însemnătate, data la care prăznuim Întâmpinarea Domnului, acel moment de o simplitate copleșitoare când, la 40 de zile de la Nașterea Sa, Pruncul Iisus a fost purtat în brațe la Templu, o împlinire a Legii și, de asemenea, o întâlnire profundă între așteptarea de o viață a omenirii și răspunsul iubitor al lui Dumnezeu.
Sub ocrotirea acestei sărbători se află și Ziua Internațională Tineretului Ortodox, o zi dedicată generației aflate în plină formare și într-o continuă căutare de sine. De ce simțim nevoia unei astfel de zile? Poate pentru că, în aceste timpuri agitate și în tumultul orașului, este extrem de ușor să ne pierdem „busola” interioară. Tinerețea este prin excelență, anotimpul marilor întrebări și al setei de sens. Un om, fără un sens clar, este un om profund vulnerabil. Fără acest fundament, devenim piese ușor de clătinat în fața incertitudinii, riscând să fim înghițiți de un mecanism care ne vrea mai mult eficienți, decât împliniți.
În acest peisaj, Biserica apare ca un punct de ghidaj indispensabil care nu doar indică direcția, ci uniformizează trăirile noastre, oferindu-ne un punct de sprijin care să ne țină verticali. Avem nevoie de această zi nu doar pentru a bifa în calendar o festivitate, ci pentru a înțelege că tinerețea nu este doar o goană după realizări, ci o continuă stare de „întâmpinare”. Așa cum Dreptul Simeon L-a așteptat pe Domnul Hristos și noi suntem chemați să Îl descoperim chiar aici, în mijlocul aglomerației: în sala de curs, la locul de muncă, în proiectele noastre, în prieteniile sincere. Biserica rămâne spațiul unde întrebările și neliniștile tinereții sunt luate în brațe, fiind privite ca începutul unui dialog sincer între om și Dumnezeu.
Dacă orașul ne face uneori să ne simțim ca niște piese anonime, ASCOR Iași a devenit pentru mulți tineri, inclusiv pentru mine, un „acasă” în mijlocul cetății. Aici, sub egida prieteniei, învățăm poate cea mai frumoasă lecție: comuniunea. Ca într-o mare familie, descoperim că bucuria se multiplică atunci când e împărtășită și că efortul devine mai ușor atunci când e făcut împreună. E certitudinea că, dacă te împiedici, există o mână care să te ridice.
Fiecare pas pe care îl facem noi, ascorenii de astăzi, se sprijină pe fundația trainică a celor care ne-au fost călăuze și deschizători de drumuri. Ne întoarcem privirea cu recunoștință spre înaintașii noștri: părinți spirituali, profesori și mentori. De la ei am învățat că respectul pentru trecut nu este o simplă întoarcere a privirii, ci și datoria de a purta mai departe „flacăra” care a luminat drumul atâtor generații de tineri. Ne-au lăsat moștenire o direcție, încredințându-ne cu dragoste și cu lumina credinței.
În final, esența sărbătorii ne descoperă un adevăr cutremurător: Cel care a creat lumea Se lasă purtat în brațele unui bătrân, spre a împlini Legea. Este vulnerabilitatea supremă a Iubirii. Această imagine ne provoacă pe noi, tinerii de azi, să devenim ,,brațe” pentru Dumnezeu și să Îl purtăm pe Hristos, în fiecare gest de bunătate, în comuniune. Sub cerul plumburiu al iernii, să nu uităm să fim unii pentru alții, o bucurie. Să fim tineri care nu doar „trec” prin timp, ci care îl sfințesc prin fiecare faptă bună, luminându-ne sufletele. Până la urmă, Dumnezeu îi iubește pe tineri și ne-a încredințat acest drum tocmai pentru că are încredere că putem duce mai departe lumina, clădind ceva cel puțin la fel de trainic precum ceea ce am primit.
Lasă un răspuns