Simplitatea ieslei VS orașul împodobit: două feluri de a-L întâmpina pe Hristos
Din strana Catedralei Vechi când, pentru o clipă, privirea mi-a fugit spre geamul din lateral, în depărtare, roata panoramică de pe pietonal se învârtea încet, aruncând culori vii peste oraș, împodobindu-l în neon. Tabloul era conturat: două moduri de a primi Nașterea Domnului coexistau în aceeași clipă, la câteva sute de metri distanță. Înăuntru, rânduială liturgică, rugăciune, cântare, tămâie, oameni închinându-se.
Afară: orașul trăiește, în decembrie, într-o bucurie a sărbătorilor: mall-uri împodobite, melodii vesele, alergătura aceea grăbită după cadoul perfect. Adevărul e că majoritatea ne regăsim în ambele. Am băut ciocolată caldă, am rătăcit printre rafturi, am ieșit cu plase pline, dorința de a oferi și de a primi bucurie are rostul ei, ne leagă de cei pe care-i iubim. Dorim să facem bucurii celor dragi, asta nu-i deloc puțin.
Există celălalt mod de a sărbători, cel tăcut, cel care nu promite reduceri, Crăciunul care vine cu liniște ce nu invadează, ci așteaptă, vindecă și mântuiește. O lumină care rămâne. Adevărata simplitate e simplitatea necosmetizată, a ieslei: un loc neprietenos, aparent nepotrivit pentru un Împărat. O peșteră. Un prunc. Niște paie.
Și totuși, acolo s-a aprins lumina care nu s-a stins niciodată. Poate că esența sărbătorii nu este să reinventăm ieslea, ci să o reînființăm în noi. Să dăm un sens sărbătorii, să facem loc pentru adevăr, să-L lăsăm pe Hristos să vină nu în perfecțiune, ci în sinceritate.
„Vino, Iisuse, în inima mea,
Ca într-o iesle săracă,
Și încălzește-o cu dragostea Ta,
Templu curat să se facă.”
Nu trebuie să alungăm farmecul orașului sau bucuria cadourilor, toate au rostul lor. Dar ar fi o pierdere să ne hrănim doar din ele. Când luminile se sting și pungile se aruncă, rămâne ceva ce nicio ofertă nu poate înlocui: dorul de sens. Dorul de lumină. Dorul de pace.
Poate pentru că, undeva, în adâncul sufletului, știm cu toții că fără simplitatea ieslei, Crăciunul riscă să fie trăit doar ca pe o iarnă gălăgioasă. Iar sufletul nostru are nevoie de o pace care nu poate fi cumpărată, de speranță, de o Naștere care se întâmplă, discret, în fiecare dintre noi.
Raluca Ciobanu, voluntar Departamentul Misiune pentru Tineret
Lasă un răspuns