Anul Nou 2025. Un dialog între Iulian și Marcu, doi prieteni vechi

– Trece timpul. Înfricoșător. Anul 2024 a trecut foarte repede, foarte repede. Ce facem în anul 2025? Cum îl gândim acum la începutul lui, în primele zile? Dacă nu îl gândim de la început, nu ne stabilim câteva principii și câteva obiective, ne ia valul treburilor, al grijilor încă din 8 ianuarie când începem serviciul. Nu mai avem timp să mai gândim la nimic afară de cele ce sunt de împlinit în fiecare zi, în fiecare săptămână, în fiecare lună… Ne facem agenda, ne programăm activitățile și gata. Ne vedem în anul 2026. Ca în gluma aceea de la sfârșit de an: dacă marți suntem în 2024 și miercuri în 2025, joi va fi 2026? Am întâlnit cu ani în urmă un profesor de prin Germania care avea agenda făcută pentru următorii doi ani. Eram la mănăstirea Putna, la muzeu și ne-am angajat într-un dialog legat de modul cum ne organizăm viața pentru a ne face datoria, pentru a fi cât mai eficienți, pentru a putea ajuta cât mai bine oamenii pe care ni i-a trimis Dumnezeu prin preajmă. Și după dialog i-am propus să vină în toamnă în România pentru o conferință susținută în fața studenților ASCOR de la Suceava pentru a-i învăța cum să-și programeze timpul pentru a avea rezultate în viață.

– Pe următorii doi ani am programul fixat. Nu mai am zile libere. V-am spus deja că lucrez cu o agendă foarte bună care mă ajută să-mi organizez bine timpul, cursurile, conferințele, întâlnirile…

– Păi și nu puteți aranja două zile libere pentru octombrie sau noiembrie? Mai sunt șapte luni până atunci.

– Cum așa? Nu mai aveți zile libere pentru următorii doi ani? întreabă unul dintre frați intrigat.

– Și dacă vă îmbolnăviți? întreabă un altul.

– Dacă mă îmbolnăvesc, este altceva. Am motive întemeiate să-mi modific programul.

– Dar dacă aveți un program atât de riguros, atât de strâns unde mai are loc să lucreze și Duhul Sfânt în viața dumneavoastră?, întreabă din nou fratele care a pus prima întrebare.

– Nu înțeleg ce vreți să spuneți, zice domnul profesor.

– Când mai are vreme să lucreze Dumnezeu în viața dumneavoastră, dacă sunteți atât de ocupat?

– Nu înțeleg.

– Încheie măi cu întrebările astea, spune unul dintre noi în limba română ca să nu înțeleagă dom profesor, pentru a calma situația. Lasă omul în pace. Așa sunt germanii ăștia, ce te tot miri.

Îmi aduc uneori aminte de această întâmplare și mă întreb și eu acum: când și unde are loc Dumnezeu să lucreze în viața mea? Îi voi face loc în anul 2025, pentru a zăbovi și pe la mine? Dar nu așa în grabă ci cu tihnă. Cum ar trebui să-mi organizez timpul? Care-mi sunt prioritățile? Datoria înainte de toate sau sufletul înainte de toate? Cine are prioritate? Le-aș putea oare îmbina atât de fericit încât să-mi împlinesc și datoria și să-i dau și sufletului ceea ce este al lui, după cuvântul Mântuitorului? „Da-ți Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.” Sau: „Și pe acelea să le faceți și nici pe celelalte să nu le lăsați.” Ha!? Voi reuși să fiu mulțumit la finalul anului 2025? Voi putea spune pe 31 decembrie: slavă lui Dumnezeu, am avut un an pe care-l voi ține minte toată viața, pentru că am realizat lucruri care m-au împlinit. A fost un an bun. Am înghesuit în 2025 o mulțime de activități interesante, folositoare. Am un raport de activitate de 30 de pagini. Am făcut treabă bună. Vai de mine! Deja mi se face rău. Nu-i asta împlinirea. Am mai trecut prin așa ceva și anii trecuți. Și anii trecuți am avut raport de activitate bogat. Și ce dacă? Mulțumesc Doamne pentru toate câte mi le-ai dat, dar Te rog să mă ajuți și să mă dumirești. Timpul trece. Cine-l poate opri? Cum trece? Trece ca un vânt pe la poartă? Trebuie oprit neapărat? Cu cine ne luptăm? Îi aud pe mulți spunând: timpul este dușmanul meu. Cum așa?! Ce ți-a făcut? Ce este timpul? Se spune că trăim în timp. Cum trăim în timp, așa cum trăim înconjurați de aer, așa cum trăim într-o cameră? Suntem preocupați de timp pentru că gândim prin comparație cu alții, despre care credem că s-au realizat mai bine decât noi. Eu așa cred. Și apoi, ne punem problema timpului mai ales atunci când încep să apară ridurile și burta, urmele bătrâneții, dar timpul nu are nici o vină. Nu-l putem trage de păr, nu aude atunci când îl înjurăm sau când ne stropșim la el. Nu are substanță. Nu are culoare, nu are formă, nu are greutate, nu are miros, nu are gust, nu are simțul umorului. Un nimeni. Chiar face ce vrea, chiar își bate joc așa, fără nici o jenă de oameni? Unii trăim mai mult, alții mai puțin, după bunul său plac. N-are și el un stăpân?

– Ba da, are și el un Stăpân. Timpul nu este al nostru, este un dar primit de la Stăpânul timpului. Cum ce este timpul? Părintele Stăniloae spune că „timpul este intervalul dintre chemarea lui Dumnezeu și răspunsul omului.” Întâlnirea reală cu Dumnezeu ne eliberează de timp. Omul cade în timp atunci când pierde comuniunea cu Dumnezeu. Așa s-a întâmplat și cu Adam și cu Eva. Au căzut în timp, din cauza neascultării. De atunci și până astăzi, omul  a căutat să se scuture de timp, să iasă din el. Toată viața încercăm să ne eliberăm de timp, de presiunea lui, să redobândim nemurirea, Raiul. Fie că realizăm lucrul acesta, fie că nu-l realizăm, sufletul caută viața fără de moarte.

– Bine. Îmi place ce spui. Asta caut și eu chiar dacă nu formulez așa frumos ca tine. Vreau să scap de moarte, dar nu așa oleacă ci pe totdeauna. Dar nu mă convingi cu povești de adormit copii. Vreau să-mi explici clar și convingător.

– Ce să-ți explic? că nu mă pricep nici eu prea bine. Timpul pe care îl primim în dar de la Stăpânul timpului, i-L dedicăm tot Lui. I-l oferim înapoi. El este singurul care are puterea de a transforma timpul nostru limitat, în viață veșnică, în Împărăția lui Dumnezeu. Timpul este primit în dar de la Dumnezeu și noi i-L oferim înapoi. Tot ceea ce facem în fiecare zi, de dimineață când ne trezim și până mergem la somn, închinăm Lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu și oamenilor care sunt chipuri ale lui Dumnezeu.

– Și cum facem asta?

– Încercăm să fim atenți și prezenți în viața noastră. Al nostru este doar prezentul. Trecutul nu este al nostru, nu putem schimba ce s-a întâmplat deja. S-a dus. Putem doar să ne cerem iertare pentru greșelile pe care le-am făcut și să nădăjduim la mila lui Dumnezeu. Viitorul nu este al nostru, nu ni-l garantează nimeni. Dacă trăim nostalgii după trecut și vise cu ce-ar fi dac-ar fi, ratăm prezentul. Ratăm timpul viețuirii, al acțiunii, al lucrării. Lucrăm doar în prezent. Acum este ceasul, acum este clipa. „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea”[1] ne spune Domnul prin gura psalmistului. Este o invitație pentru a ne bucura de timpul prezent, oferit de Dumnezeu.  Fiecare zi este un dar prețios de la Dumnezeu și un timp al oportunităților. Azi aleg între bine și rău, între a face ceva și a nu face nimic, între a câștiga și a pierde, a mă ruga sau a amâna. Acum putem face harul să lucreze. Amânarea este hoțul timpului. „Vremea este să lucreze Domnului” spune diaconul la începutul Liturghiei.

– Să lucreze Domnul sau să lucrăm noi?

– Să lucreze Domnul în viața noastră. Este vremea să invităm harul lui Dumnezeu în viața noastră și să-l lăsăm să lucreze. Acum este momentul pentru a se face voia Domnului cu noi. Asta presupune rugăciune, smerenie, renunțare, credință în Dumnezeu… Acestea sunt partea noastră. Mai ales rugăciunea.

– Bine, și? Care-i planul pentru Anul Nou 2025?

– Planul este să ne așezăm în calea Duhului și să intrăm în planul lui Dumnezeu. Să nu ne ferim de Duhul lui Dumnezeu. Să-L lăsăm să ne umbrească, să ne binecuvânteze, să lucreze prin noi, să se facă voia Lui cu noi. Și să câștigăm clipa, să fructificăm prezentul

– Și!? Cum se face asta?

– Rugându-ne. Doamne ajută-mă! Doamne miluește-mă! Doamne arată-mi calea pe care voi merge. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit și noi întru Tine. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Cunoscută fă-mi calea, Doamne! Ideal este ca fiecare clipă să fie trăită cât mai în armonie cu voia lui Dumnezeu.

Rugăciunea este mijlocul prin care primim puterea lui Dumnezeu, luminarea minții, înțelegerea corectă a vieții.

– Mda! Na!

– Ar trebui să încerci. Încerc și eu. Încercăm împreună. Prin rugăciune, prin întâlnirea reală cu Dumnezeu, timpul poate fi transfigurat și chiar suspendat. Trecerea lui nu te mai îngrijorează. Aș spune că, timpul trece pe lângă tine.

– Și cum să încerc?

– Chiar te interesează problema? Dacă ești sincer preocupat, încearcă și vei afla.

– Cum?

– Sbornicul.

– Ce-i asta?

– O carte.

---

[1] Ps. 118

Articol realizat de Iulian Marcu