Este sau nu este?

Iulian Marcu

Nu știu de ce, dar parcă nu se simte spiritul și emoția Crăciunului ca în alți ani. Îți spun ție, așa, ca între prieteni. E un semn că „lipsește” ceva din mine, că am pierdut ceva? Unii amici spun că Taina Crăciunului nu dispare, ci se așază mai adânc în suflet, în locuri mai tăcute. Sentimentul acesta de absență a farmecului Sărbătorii, îl trăiesc foarte mulți oameni în ultimii ani dar eu nu mă iau după ei, nu vreau să accept.

-Acceptă și n-o mai ține oablă* pe-a ta. Asta-i viața, asta-i realitatea. Oboseala acumulată, grijile cotidiene, ritmul alert al vieții estompează emoția pe care o trăiam cu toții în copilărie. Asta este, nu mai suntem copii.

– Poate tu nu mai ești. Nu vorbi în numele meu.

-Hello, man! Tu nu înțelegi?! Pe măsură ce creștem, nu mai trăim sărbătoarea prin mirare, ci prin responsabilități. Grijile îți iau rozul vieții.

– Dar nu este vorba despre rozul vieții ci despre misterul care învăluie planeta și universul în perioada aceasta a Nașterii lui Iisus, a venirii lui Dumnezeu pe pământ. Crăciunul nu e o emoție, ci o prezență. Dumnezeu vine discret iar cei care sunt pregătiți să-l primească Îi simt venirea și prezența. Dar pentru asta, este nevoie de liniște.

– Eu te înțeleg.

– Sper.

– Te înțeleg, daaa! Se trezește copilăria din tine, amintirile. Este explicabil. Colindele mișcă în noi nostalgia anilor frumoși trăiți cu părinții, cu bunicii, aproape de bradul de iarnă, la căldura sobei. Este firesc să simți asta, mai ales cu firea ta.

– Cred că este mult mai mult decât ceea ce încerci să-mi spui. Colindele trezesc mai mult decât nostalgia copilăriei, a vremurilor trecute o nostalgie a Împărăției lui Dumnezeu. Și ca să te încurc și mai tare, să-ți dau subiecte de meditație îți spun că această nostalgie nu vine din trecut ci din viitor. Este nostalgia Chipului lui Dumnezeu din noi care-și caută Creatorul, este dorul după împlinirea vocației care este sădită în noi, este promisiunea Împărăției care ne așteaptă. Nu este o nostalgie după un trecut care nu se mai repetă ci căutarea și neliniștea sufletului care-și dorește împlinirea.

* Oblu, oablă – Care se prezintă ca o linie dreaptă; fără cotituri