misiunetinerimmb@gmail.com

+40 747 897 113

La rând sunt mii de povești de viață | Voluntarii Sfintei Parascheva

La rând sunt mii de povești de viață | Voluntarii Sfintei Parascheva


Sute de tineri au participat la ședința generală a voluntarilor care se vor implica în organizarea hramului Sfintei Parascheva din acest an.

Întâlnirea a avut loc la Cinema Victoria, miercuri, 1 octombrie 2025, ziua în care serbăm Acoperământul Maicii Domnului.

În cadrul întâlnirii, au luat cuvântul Dl. Colonel Adrian Constantin Mătăsaru din partea Jandarmeriei și Arhim. Nicodim Petre, consilier al Sectorului Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.

„La rând sunt sute de povești, mii de povești de viață. Uneori, sunt zeci de mii de pelerini care așteaptă să se închine, iar voi, voluntarii, veți intra în contact direct cu aceste persoane – fiecare cu bucuriile și cu necazurile ei. De aceste zile vă veți aduce aminte toată viața”.
– Arhim. Nicodim Petre

În acest an s-au înscris 1000 de persoane, majoritatea liceeni și studenți, pentru a fi voluntari la Hramul Cuvioasei Parascheva de la Iași. O mare parte dintre tineri sunt deja implicați în activitățile de voluntariat ale asociațiilor ASCOR, ATOR, PSTI, SPV și CRESC, dar mulți dintre ei sunt pentru prima dată voluntari.

„Sfânta Parascheva a fost o tânără asemenea nouă. A luat decizia de a-și dedica întreaga viață lui Dumnezeu de la o vârstă tânără și a trecut la cele veșnice la 27 de ani. Astăzi, Sfânta Parascheva este numită Ocrotitoarea Moldovei. Sfânta este contemporană cu noi din multe puncte de vedere. Ea a știut să spună «da» lui Dumnezeu. Tinerii au nevoie – astăzi poate mai mult decât oricând – să știe căror persoane și căror lucruri să spună «da» și cărora să spună «nu»”.
– Arhim. Nicodim Petre

Voluntarii Sfintei Parascheva vor fi implicați în mai multe sectoare din organizare: la rândul pelerinilor, la Catedrala Mitropolitană, la Catedrala Veche „Sf. Gheorghe”, la Muzeu, vor împărți Ghidul Pelerinului, alimente, apă și vor ajuta la menținerea ordinii și la dialogul cu pelerinii, alături de Jandarmerie.

În acest an, alături de Sfânta Parascheva, vor fi aduse spre închinare moaștele Sfântului Grigorie Palama din Tesalonic, Grecia.


Emanuel Buta | Departamentul Misiune pentru Tineret

Lasă un răspuns

Search

Popular Posts

  • „Învierea – o sărbătoare a vieții, o sărbătoare de fiecare clipă a Vieții…”
    „Învierea – o sărbătoare a vieții, o sărbătoare de fiecare clipă a Vieții…”

    Iulian Marcu – Trec Sărbătorile. De azi, lumea s-a întors la serviciu, copiii își reiau orele. Gata și cu Paștele. – Cum să fie gata?! Ce-i cu tristețea asta, frate? Sărbătoarea Învierii nu e ca atunci când mergi la o petrecere și, când s-a închis restaurantul, gata, toată lumea acasă. Ne-am bucurat, iar de mâine…

  • Săptămâna regăsirii noastre
    Săptămâna regăsirii noastre

    Raluca Ciobanu Aerul începe să miroasă a viață nouă și a flori care se deschid timid pe dealul Copoului, ca niște veșminte albe gata să-L întâmpine pe Cel ce vine. Însă, dincolo de forfota străzilor și de zgomotul tramvaielor care urcă spre Universitate, se așterne încet o liniște care parcă nu aparține acestei lumi: Săptămâna…

  • O inimă la început de drum. Gânduri de la Marșul pentru Viață, Iași 2026
    O inimă la început de drum. Gânduri de la Marșul pentru Viață, Iași 2026

    Raluca Ciobanu Ploaia măruntă nu a reușit să spele bucuria și nici să oprească forfota plină de sens din centrul orașului. Marșul pentru Viață a fost mult mai mult decât un simplu eveniment. A fost acel prilej special în care noi, voluntarii, ne-am unit cu entuziasm pentru o cauză dragă inimii noastre. Am pus suflet…

Descoperă mai multe la Departamentul Misiune pentru Tineret

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura